Expres-analiză pentru EXPERT GRUP 

Majorarea fondurilor de reduceri pentru eventualele pierderi ale băncilor comerciale relevă politica de răspuns al majorităţii băncilor comerciale la deteriorarea portofoliilor creditare. Raportul dintre reducerile pentru pierderi la credite şi total credite bancare, la finele anului 2009, a atins nivelul de 9,65, fiind practic dublu faţă de începutul anului 2009. Acţiunile respective reflectă o abordare conservativă a băncilor comerciale autohtone privind evitarea eventualelor pierderi, prioritatea (corectă, din punctul nostru de vedere) fiind diminuarea riscurilor, chiar în detrimentul, pe termen scurt, al rentabilităţii. 

Creşterea indicatorilor lichidităţii din sistemul bancar este un alt efect al abordării conservative a băncilor comerciale în gestionarea riscurilor. Băncile au fost în 2009 şi încă rămân destul de reticente în creditarea sectorului real al economiei, în schimb investind activele disponibile în valori mobiliare de stat. La finele anului 2009 indicatorul lichidităţii pe termen lung a constituit 0,6 (limita maximă este 1) şi indicatorul lichidităţii pe termen scurt a atins nivelul 38,27% (limita minimă este 20%). Totuşi, nivelul foarte înalt de lichiditate în sistemul bancar este un băţ cu două capete: pe de o parte, acesta reflectă capacitatea sistemului bancar de a acoperi eventualele pierderi şi ridică imunitatea sa faţă de eventualele turbulenţe din economie; însă pe de altă parte, menţinerea unor asemenea nivele de lichiditate presupune costuri enorme de oportunitate, generate de posibilitatea ratată de a transforma aceste active în credite bancare pe termen lung.

Gradul concentrării sectorului bancar, reflectată de ponderea capitalului normativ total (CNT) deţinut de cele mai mari 5 bănci comerciale în total CNT pe sistem, la finele anului 2009 a constituit 63,23% faţă de 61,73% la începutul anului 2009. Luând în consideraţie faptul că deteriorarea substanţială a portofoliului de credite a fost caracteristică, în special, băncilor comerciale de talii mai mici, aceste bănci au trebuit să aloce sume mai mari din capital pentru finanţarea fondurilor de reduceri pentru eventualele pierderi la credite. Aceste acţiuni au avut un impact corespunzător asupra nivelelor CNT în aceste bănci, condiţionând o creştere mai puternică a acestui indicator în băncile mari şi sporind nivelul de concentrare pe piaţa bancară.

În concluzie, conservatismul majorităţii băncilor comerciale vis-a-vis de gestiunea riscurilor sugerează disponibilitatea acestora de a renunţa pe termen scurt la rentabilitate pentru diminuarea riscului deteriorării activelor bancare. Majorarea indicatorilor lichidităţii, a reducerilor pentru pierderi la credite şi înregistrarea la finele anului 2009 a indicatorilor negativi a rentabilităţii ROA şi ROE este un rezultat direct al acestei politici de gestiune a riscurilor. Precauţia băncilor este determinată, în primul rând, de incertitudinile privind perspectivele economice a ţării în ansamblu, dar şi de situaţia financiară proastă a debitorilor. Băncile vor fi mai dornice să reia creditarea sectorului real al economiei numai odată cu apariţia primelor semnale sigure privind relansarea economică. Acestea ar putea să apară în trimestrul II 2010, când ne aşteptăm la o creştere conturată a creditării economiei. Cu alte cuvinte, evoluţiile din 2009 şi perspectivele pentru 2010 confirmă zicala bine cunoscută printre economişti că banca comercială îţi ia umbrela pe timp de ploaie şi ţi-o dă pe timp frumos.